Barbu: A fost creat cadrul legal pentru ca CFR să intervină când cad arbori pe calea ferată
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române poate interveni atunci când pe calea ferată cad arbori, fiind reglementat cadrul legal în acest sens, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. 'În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române. Este vorba despre crearea cadrului legal pentru a da posibilitatea Căilor Ferate Române să intervină pe calea ferată pentru situaţii cum au fost acum câteva zile când au căzut arbori pe calea ferată', a precizat Barbu, la finalul şedinţei Executivului. El a adăugat că exista o lacună legislativă, nu era stipulat clar faptul că în astfel de situaţii poate interveni şi CFR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News