Data publicării:

Bărbatul ucis la mitingul lui Trump s-a aruncat în fața glonțului care se ducea spre fiicele lui

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Bărbatul care a fost ucis de Thomas Matthew Crooks la mitingul unde a intenționat să-l asasineze pe Donald Trump, era un fost pompier care s-a aruncat în calea gloanțelor pentru a-și proteja fiica și soția. 

Corey Comperatore este un fost șef al pompierilor, care și-a protejat soția și fiicele de gloanțe

Acesta a îndeplinit funcția de șef al pompierilor în Buffalo Township, informează postul de știri local WPXI. El a fost împușcat și ucis în momentul în care Thomas Matthew Crooks a deschis focul asupra lui Trump de la o distanță de aproximativ 130 de metri în timpul evenimentului de campanie. Alte două persoane au fost grav rănite în atac, au declarat autoritățile.

Sora victimei, Dawn Comperatore Schafer, a scris într-o postare pe Facebook că fratele său, Corey „a fost un erou care și-a protejat fiicele”.

„Soția și fetele lui tocmai au trecut prin ceva de neconceput și inimaginabil. Frățiorul meu tocmai a împlinit 50 de ani și mai avea atât de multe de trăit. Ura nu are limite și iubirea nu are hotare. Rugați-vă pentru cumnata mea, nepoatele mele, mama, sora mea, pentru mine și pentru nepoții și nepoatele lui, deoarece acest lucru pare a fi un coșmar teribil, dar știm că de fapt este dureroasa noastră realitate,” a scris Schafer.

Corey Comperatore era un susținător acerb al lui Donald Trump

Soția lui Comperatore, Helen, la numit pe acesta la rândul său drept un „supererou din viața reală” care le-a salvat. viața. 

„Ceea ce trebuia să fie o zi atât de emoționantă pentru soțul meu s-a transformat într-un coșmar pentru familia noastră,” a scris Helen pe Facebook.

„Ceea ce au fost nevoite să vadă fiicele mele prețioase este de neiertat,” a adăugat ea. „A murit eroul nostru". 

Comperatore era un „susținător avid” al fostului președinte, care era încântat să-l aclame pe Trump la mitinguri. 

Guvernatorul Shapiro l-a numit pe acesta drept un erou local și a ordonat ca steagurile să fie arborate în bernă în onoarea lui.

„Corey a murit ca un erou,” a spus Shapiro. „Corey a fost cel mai bun dintre noi.”

O pagină de GoFundMe creată pentru a sprijini familia lui Helen și Allyson a strâns deja peste 27.000 de dolari până duminică la prânz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel