Data publicării:

Bărbatul care a tras cu arma pe Aeroportul Internaţional Chişinău a murit la spital. 4 iulie, zi de doliu naţional

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Atac armat pe Aeroportul Internațional Chișinău / Foto: Facebook MAI Republica Moldova
Atac armat pe Aeroportul Internațional Chișinău / Foto: Facebook MAI Republica Moldova

Bărbatul din Tadjikistan care a tras cu arma şi a împuşcat doi ofiţeri pe Aeroportul Internaţional Chişinău a murit la spital. 

Moartea sa a fost cauzată de rănile suferite în timpul arestării, anunţă Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, scrie Rador. Ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu naţional în Republica Moldova. 

"Pentru comemorarea lui Serghei Muntean și Igor Ciofu, victime ale incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău în data 30 iunie 2023 și în semn de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații victimelor, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat un decret privind declararea zilei de 4 iulie 2023 zi de doliu național. 

În această zi, în toate localităţile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, drapelele de stat vor fi arborate în bernă. La ora 12.00 se va cinsti memoria victimelor prin păstrarea unui moment de reculegere. 

Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 4 iulie la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.

Președinta Maia Sandu a semnat și un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și lui Serghei Muntean, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră a MAI", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din Republica Moldova.  

Apel la cetăţenii moldoveni şi la presa de la Chişinău 

 


"Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a susținut astăzi o conferință de presă pe cazul infracțiunii care a avut loc pe data de 30 iunie curent la Aeroportul Internațional Chișinău.

Șeful Poliției Naționale a făcut o serie de clarificări cu referire la atacul armat comis de către un cetățean al Republicii Tadjikistan și care s-a soldat cu moartea a doi ofițeri moldoveni.

Din declarațiile chestorului Viorel Cernăuțeanu:

• Instituțiile statului s-au autosesizat pe cazurile de dezinformare și scurgeri de informații în spațiul public, care au generat o serie de interpretări și probleme de ordin etic.

• Aceste acțiuni nu au nicio scuză. E cazul să ținem cont de starea emoțională a membrilor familiilor ofițerilor care și-au pierdut viața la datorie. Este investigat modul în care aceste imagini au ajuns sa fie publicate pe media sociale, inclusiv imagini din spital. Solicităm instituțiilor mass-media să se abțină de la publicarea acestor imagini, care inclusiv pot afecta emoțional familiile îndoliate.

• Reiterare: la momentul intrării în AIC, atacatorul nu figura în niciun sistem informațional de căutare. Persoana dată la momentul documentării, imediat după decolare, nu apărea în nicio bază de date. Decizia de a fi verificat suplimentar a fost luată în baza filtrelor suplimentare care activează la aeroport în ultimul an.

Poliția Republicii Moldova", au transmis cei de la MAI pe Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel