Bărbaţi urmăriţi penal, după ce ar fi încercat să mituiască un poliţist
Data publicării:
Autor: Raluca Tindeche
WhatsApp
O persoană a fost reţinută, iar o alta este cercetată sub control judiciar, după ce una dintre ele ar fi încercat să mituiască un poliţist. 

O persoană a fost reţinută, iar o alta este cercetată sub control judiciar, după ce una dintre ele ar fi încercat să mituiască un poliţist din cadrul Biroului Accidente Uşoare din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al DGA, transmis vineri AGERPRES, lucrătorii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, în baza ordonanţei de delegare şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant două persoane fără calitate specială, imediat după ce una dintre acestea a oferit suma de 1.000 lei unui agent de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră - Biroul Accidente Uşoare, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

În fapt, joi, a fost înregistrat la DAMBJI denunţul agentului de poliţie, prin care a sesizat faptul că, miercuri, un bărbat i-a promis suma de 1.000 lei pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau atât faţă de el, precum şi faţă de prietenul său care, în calitate de conducător auto, a fost autorul unui accident de circulaţie, produs la data de 15 iunie, soldat cu pagube materiale.

'Miercuri, anterior promisiunii menţionate, bărbatul a consemnat o declaraţie la sediul DGPMB - Brigada Rutieră - Biroul Accidente Uşoare, în care a menţionat în mod fictiv că, la data de 15 iunie, el a condus autovehiculul care a produs accidentul rutier, încercând astfel să-l exonereze de la răspunderea penală pe prietenul său, persoană ce, la data tamponării auto, nu deţinea permis de conducere', se precizează în comunicat.

Ce s-a întâmplat 

Astfel, spun poliţiştii, joi, în prezenţa autorului accidentului auto, bărbatul i-ar fi oferit agentului de poliţie suma de 1.000 lei, în scopul menţionat, ocazie cu care s-a realizat prinderea în flagrant a acestora. 'În baza actelor de urmărire penală efectuate şi a probelor administrate, faţă de primul bărbat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi fals în declaraţii, iar faţă de cel de-al doilea bărbat - pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată', menţionează sursa citată. DGA informează că pentru bărbatul care ar fi oferit mita s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, în timp ce pentru a doua persoană s-a dispus să fie cercetat sub măsura controlului judiciar pentru 60 zile, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel