Data publicării:
Bărbat din Târgu Jiu, cu istoric de vaccinare, mort. CAUZĂ DECES - OFICIAL
În urma apariției în spațiul public a unor informații privind decesul unui bărbat, de 47 de ani, din Târgu Jiu, județul Gorj, cu istoric de vaccinare recentă, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj s-a autozesizat și a derulat verificări, transmite, joi, CNCAV.
Potrivit datelor transmise pe 4 martie, către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în cursul zilei de 28 februarie, persoana respectivă s-a prezentat la un centru de vaccinare din Bumbești-Jiu, unde i s-a administrat prima doză de ser produs de compania Oxford/AstraZeneca. În urma triajului medical, efectuat potrivit protocoalelor medicale, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate.
După administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spațiul de supraveghere postvaccinală timmp de 15 minute, fără a prezenta modificări ale stării de sănătate, ulterior părăsind centrul de vaccinare.
A doua zi, pe 1 martie, în jurul orei 8.00, în timp ce se afla la serviciu, persoana a suferit un stop cardio-respirator, situație care a impus solicitarea unui echipaj de prim-ajutor de la Ambulanță.
Persoanei i s-au aplicat manevrele de resuscitare atât în ambulanță, cât și în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, iar în seara aceleași zile, în jurul orei 21.00, s-a declarat decesul pacientului.
Investigațiile medicale efectuate în cadrul Secției Anestezie – Terapie Intensivă din SJU Târgu Jiu au evidențiat modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins, a transmis, joi după-amiază, grupul de comunicare al CNCAV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News