Bărbat care făcea kitesurfing la mare, mort după ce a căzut în apă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit la Neptun, înecat. El este prima victimă din acest an pe litoralul românesc. 

Potrivit ISU Constanța, un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță au intervenit vineri după-amiaza pentru salvarea unei persoane scoase din mare, inconștientă, în Neptun.

Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, și au declarat decesul bărbatului.

Este vorba despre un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov, care făcea kitesurfing, iar la un moment dat a pierdut controlul kite-ului și a căzut în apă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, scrie Mediafax.

Ce este kitesurfingul 

Kitesurf-ul este un sport nautic în care o persoană se folosește de puterea vântului pentru a se deplasa pe apă, folosindu-se de ajutorul unui zmeu (kite), care va avea rol de tractare, precum și de o placă special concepută pentru acest sport.

Condițiile de practicare variază în funcție de loc, kiteboarding-ul putând fi practicat la ocean, la mare (cu sau fără valuri), pe lac sau în lagune (flat water).

De asemenea, practicând acest sport, poți învăța o mulțime de trick-uri, de la sărituri înalte la trucuri de freestyle sau plimbări pe apă de-a lungul coastei, atunci când condițiile permit, desigur.

Kitesurfing în România se practica de aproape 20 de ani și din ce în ce mai multe persoane, indiferent de vârstă sau de condiție fizică, vor să descopere tainele acestui sport contagios, scrie boarders.ro.

Conform România TV, bărbatul şi-ar fi dezlegat elementele de siguranţă cu care era prins de placă şi a pornit înot spre mal, după ce a căzut în apă. Acest lucru ar fi contrar normelor de siguranţă ale sportului, care indică foarte clar faptul că în astfel de situaţii, sportivul trebuie să se urce pe placă şi să vâslească din braţe sau să aştepte să fie salvat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel