Barack Obama, ironii adresate lui Donald Trump
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele american Barack Obama a fost în formă sâmbătă noapte la ultimul său dineu pentru corespondenții la Casa Albă, stârnind în mai multe rânduri râsetele celor prezenți, transmite DPA, citează Agerpres.

"Este acest dineu prea prăpădit pentru Donald?", a întrebat el în legătură cu absența lui Donald Trump, afaceristul populist care conduce în cursa pentru obținerea nominalizării Partidului Republican în scrutinul pentru Casa Albă.

"Ce ar putea să facă în schimb? Este acasă, mâncând o 'friptură Trump' și postând pe Twitter insulte la adresa Angelei Merkel?", a mai spus Obama.

Donald Trump, un utilizator fervent al rețelelor de socializare, a lansat deseori critici la adresa politicii cancelarului german de primire a solicitanților de azil.

Obama a dezaprobat vehement lipsa de experiență în politica externă a lui Trump, care nu a fost ales niciodată într-o funcție publică.

Citește și: Donald Trump, declarație-șoc despre aliații europeni

Nici colegii democrați Hillary Clinton și Bernie Sanders, de asemenea candidați, sau vicepreședintele Joe Biden nu au scăpat de tiradele cordiale ale președintelui încă în exercițiu.

Obama l-a salutat pe Bernie Sanders, singurul candidat la președinție prezent la dineu, drept "cea mai tânără figură a Partidului Democrat", potrivit AFP. Senatorul are 70 de ani.

El a făcut totodată referire la faptul că a încărunțit de când a ajuns președinte, glumind pe seama faptului că acum poate răspunde la trei dimineața la apeluri pe probleme de politică externă deoarece este oricum treaz toată noaptea pentru a merge la toaletă.

Într-o referire la Hillary Clinton, favorită în a obține nominalizarea democraților pentru Casa Albă și singura femeie din cursă, Obama a spus: "Anul viitor altcineva va sta chiar aici. Nu se știe cine va fi aceea".

După ce a vorbit 32 de minute, el și-a încheiat discursul cu afirmația 'Obama, s-a terminat', lăsând la propriu microfonul să-i cadă din mână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel