Data publicării:

Barack Obama despre retragerea din Irak, moartea lui bin Laden și dosarul iranian

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
obama
obama

Alegeri prezidentiale 2024

Barack Obama şi-a început, marţi, discursul anual asupra stării Uniunii exprimându-şi mulţumirea pentru că militarii americani nuse mai află pe câmpurile de luptă din Irak și că liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, a fost ucis, relatează AFP. De asemenea, dosarul nuclear iranian a stat în atenția președintelui american.

"Pentru prima dată în nouă ani, nu mai sunt americani aflaţi în luptă în Irak. Pentru prima dată în două decenii, Osama ben Laden nu mai reprezintă o ameninţare la adresa acestei ţări", a declarat el, subliniind asupra acestor două succese ale politicii Apărării.

"Majoritatea principalilor lideri Al-Qaida au fost învinşi", a dat el asigurări, referindu-se la eliminarea în Yemen, în 2011, a lui Anwar al-Awlaki, un imam radical americano-yemenit, lider al reţelei din vestul Pakistanului.

În urma retragerii a aproximativ 50.000 de militari americani din Irak, armata şi serviciile de informaţii au putut să se recentreze asupra priorităţilor lor şi să producă "lovituri decisive" reţelei teroriste Al-Qaida, în opinia sa.

"Mulţumită acestei poziţii de forţă", Statele Unite au putut începe să reducă amploarea angajamentului lor în Afganistan, unde "elanul talibanilor a fost înfrânt", a comentat preşedintele, reafirmând că aproximativ 23.000 de militari americani vor fi repatriaţi până la sfârşitul anului.

Dosarul nuclear iranian a ocupat un loc în discursul președintelui Obama. O rezolvare paşnică a problemei programului nuclear controversat al Iranului este "încă posibilă", dar Statele Unite păstrează toate opţiunile pe masă, a anunţat preşedintele american în discursul său asupra stării Uniunii.

"Să nu existe nicio îndoială: America este hotărâtă să împiedice Iranul să se doteze cu arma nucleară şi păstrez toate opţiunile pe masă în vederea atingerii acestui scop. Dar o rezolvare paşnică a acestei probleme este încă posibilă", a declarat el.

"Lumea, care anterior avea opinii divergente asupra modului de gestionare a problemei nucleare iraniene are acum o singură opinie", a apreciat preşedintele, la o zi după decizia Uniunii Europene (UE) de a impune un embargo asupra petrolului iranian, pe care China continuă să îl achiziţioneze.

În opinia sa, Iranul este "mai izolat ca niciodată", iar presiunea asupra regimului "nu se va diminua".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel