Data publicării:

Barack Obama, despre asasinarea lui Boris Nemțov

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a vorbit marți despre asasinarea opozantului rus Boris Nemțov. Liderul de la Casa Albă a apreciat că problemele Rusiei legate de libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea de informare şi respectarea drepturilor cetăţeneşti s-au înrăutăţit în ultimii ani.

Barack Obama a opinat că asasinarea opozantului rus Boris Nemţov reprezintă o dovadă a înrăutăţirii respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Rusia.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar ştiu că problemele legate de libertatea presei, libertatea de întrunire, libertatea de informare, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti sunt în prezent mai mari în Rusia decât în urmă cu patru, cinci sau zece ani", a declarat preşedintele american, citat de Mediafax.

Opozantul rus Boris Nemţov a fost ucis, vineri, înainte de miezul nopţii, după ce a fost împușcat de mai multe ori în apropiere de Kremlin.

El va fi înhumat marţi, la cimitirul Troiekurovskoie, din Moscova.

Vezi și: Reacțiile liderilor lumii la asasinarea lui Nemțov. Obama, mesaj lui Putin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel