Data actualizării:
Data publicării:

Banii de la UE, rediscutați. Iohannis: Pentru mine este inacceptabil!

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
bani, arhivă personală
bani, arhivă personală
Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă în cadrul cărora a vorbit despre rediscutarea bugetului anual al Uniunii Europene. 

Președintele României, Klaus Iohannis, participă în perioada 26-27 octombrie 2023, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care se desfășoară la Bruxelles, Regatul Belgiei. Acesta a susținut că sunt necesare soluții pentru finanțări suplimentare. 

„Avem teme de-ale noastre care sunt complicate și le vom discuta astăzi. Tema, probabil cea mai complicată, cum toată lumea poate să-și imagineze, este cea legată de bani. Trebuie să rediscutăm bugetul multianual al Uniunii Europene. De când a fost aprobat acest buget lumea s-a schimbat, au apărut crize peste crize peste crize. Avem cele două războaie în Ucraina și în Israel.

Avem nevoie de bani în plus! Atât de simplu este și nu cred că cineva poate să exprime această realitate altfel, lucru constatat de Comisie de mai multă vreme. Este însă complicat. Dacă se realocă bani atunci proiectele în vigoare riscă să nu mai primească finanțare și așa ceva pentru mine este inacceptabil!

Eu voi pleda clar pentru păstrarea banilor care au fost alocați pe coeziune, pe convergență, pe agricultură și alte proiecte care sunt vitale pentru noi, însă e nevoie de soluții pentru finanțări suplimentare de care avem foarte mare nevoie acum.

Deci o discuție pe MFF, pe cadrul financiar multianual va avea loc și va fi foarte complicată. Vom avea o discuție, care mie mi se pare importantă, și pe migrație.

Ne vom concentra mai degrabă pe aspectul extern al migrației și nu pe mișcările din interiorul Uniunii. După părerea mea, răspunsul aici este clar: granița exterioară a Uniunii Europene trebuie consolidată, lucru pe care noi, în România, l-am făcut demult. Deci granița noastră este granița externă a Uniunii și o protejăm foarte bine.”, a spus Klaus Iohannis 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel