Data actualizării:
Data publicării:

Polițiștii, uimiți de gestul unei tinere de 20 de ani

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Polițiștii din Buzău au fost impresionați de un gest pe care l-a făcut o tânără în vârstă de 20 de ani.

Oamenii legii au fost surprinși când au văzut că această persoană a venit să înapoieze un portofel plin cu bani pe care l-a găsit pe stradă. Poliţiştii au constatat că portofelul conţinea documentele de identitate şi carduri pe numele unei femei în vârstă de 37 de ani, din comuna Berca, precum şi suma de 988 de lei, scrie Ziua de Buzău.

Dacă găsiți ceva pe jos și păstrați, riscați închisoare


Unii ar merge imediat la poliție să predea un portofel cu bani pe care îl găsesc pe stradă, dar sunt și mulți care nu ar face acest lucru. Dacă până acum ceva timp, totul era lăsat la voia alegerii, acum există o lege care obligă oamenii să facă ceea ce e corect, mai precis să predea banii.

"Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Împăcarea înlătură răspunderea penală", scrie în Noul Cod Penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel