Bani de la stat pentru tinerii angajați
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunțat, joi, că acordă subvenţii de 900 de lei pe lună angajatorilor care încadrează pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în interval de 12 luni de la absolvire.
Suportul financiar se acordă angajatorilor, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, iar în cazul în care sunt angajaţi absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap această subvenţie se acordă timp de 18 luni.
Absolvenţii sunt persoane care au minimum 16 ani şi care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru ca angajatorii să poată beneficia de subvenții este necesar ca persoanele încadrate să fie înregistrate în baza de date a ANOFM și ca raporturile de muncă să fie menținute cel puțin 18 luni.
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie cu o persoană din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie (12 luni, 24 luni, 36 de luni, în funcţie de nivelul de calificare al programului de ucenicie), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună.
În ceea ce priveşte contractele de stagiatură, angajatorul care încheie astfel de contracte cu persoane din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu (6 luni) de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună/persoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News