„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreștină, singura instituție îndrituită să se pronunțe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanță platonică a termenului, improvizate pentru a evidenția cu emfază și festivism importanța unui anume punct pe harta lumii”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, despre scrierile Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, pe tema istoriei creștine a cetății Tomisului.
Acesta precizează că orice documente menite să pună în lumină elemente noi din istoria unui spațiu geografic sau religios-cultural românesc ar trebui să fie „orientate de onestitatea științifică și intelectuală spre cercetarea și validarea autenticilor specialiști în domeniu din cel mai înalt for cultural al țării (Academia Română), nu prezentate local, hilar, exaltat și ditirambic ca fiind epocal revelatoare pentru cunoașterea unor lucruri deja bine cunoscute, sau pentru lansarea unor incontrolabile și dezarticulate speculații”.
Bănescu este de părere că nimeni, „cu atât mai puțin specialiștii în istoria creștinismului din Academia Română și din Biserica Ortodoxă Română”, nu minimalizează patrimoniul arheologic paleocreștin și martirologic ortodox din Dobrogea.
„Dimpotrivă. Vechimea unor rădăcini nu trebuie să devină însă obiectul unei idolatrii sau pretextul unei restaurații a lucrurilor cristalizate calm în istoria și organizarea administrativă a Bisericii, ci rădăcina unei responsabilități morale la înălțimea căreia ar trebui să tindem a ne ridica toți cei ce se întâmplă să perorăm despre un strălucit trecut, la meritele căruia nu am contribuit personal cu nimic”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Acesta adaugă că pentru Patriarhia Română, care s-a exprimat inclusiv prin Cancelaria „Sfântului Sinod”, forul decizional cel mai înalt al BOR, problema (re)înființării unei mitropolii a Tomisului este una „definitiv închisă”, iar posibilele reacții „inadecvate pe această defunctă temă” nu vor mai beneficia de niciun comentariu oficial, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video