Bancul Zilei: Ce fac 200 de bărbați la înmormântarea soacrei și soției
Un bărbat savura o cafea la o terasă, când vede pe stradă o procesiune de înmormântare foarte neobișnuită.
Un sicriu negru mare era urmat la câțiva pași de un alt sicriu negru mare. Între sicrie mergea un bărbat solitar, cu un câine pitbull ținut în lesă. În spatele lor mergeau înșiruiți aproximativ 200 bărbați. În întregul cortegiu, nici o femeie.
Privitorul nu și-a putut stăpâni curiozitatea. S-a apropiat de bărbatul care ducea câinele și l-a întrebat: - Domnule, știu că este un moment nepotrivit să vă deranjez, dar ce tragedie s-a întâmplat? A cui este înmormântarea?
Bărbatul răspunde: - Ei bine, în primul sicriu se află soția mea. - Ce a pățit? - Câinele meu a atacat-o și a omorât-o. - Și cine se află în al doilea sicriu? - Soacră-mea. A încercat să o salveze pe soția mea, dar câinele s-a repezit și la ea, și a omorât-o.
A trecut un moment solemn de liniște între cei doi bărbați... - Domnule, pot sa vă cer împrumut câinele după înmormântare? - Sigur că da... așezați-vă și dvs. la coadă...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News