Data publicării:

Bancul Zilei: Băsescu, Becali, Vanghelie și noile avioane F16

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Avioane F16
Avioane F16

O serie de glume pe seama avioanelor F16 face furori pe internet. Bancurile, postate de revista

Oficial MApN: „Avioanele F16 luate din Portugalia ne pot apăra de eventualele atacuri ale ostrogoților!“

Gigi Becali și-a anunțat intenția de a schimba niște F16-uri din Ștefănești cu unele ale armatei din Pipera.

Marean Vanghelie ar fi luat și el niște F16-uri, să le pună pe linia tramvaiului 32, dar n-a putut pentru că n-a găsit F16 pe tastatură.

Tot Vanghelie: „M-am prins, F16 este 4×4, deci e cel mai bun la drumurile noastre“.

Pentru a fenta taxele uriașe, MApN a luat în calcul varianta înmatriculării avioanelor F16 în Bulgaria.

Avioanele ca avioanele, le luăm ieftin. Problema este contractul de consultanță care ne va spune cum punem pe ele instalații GPL.

Dan Șova, încă în priză după succesul obținut în tranzacția cu Bechtel, a atras atenția că ar fi bine să securizăm contractul pentru achiziția de F16: să strângem încă de acum foarte mulți bani pentru reziliere.

Deasupra Dorobanțiului se văd deja primele F16 albe, cu geamuri fumurii.

Țăranii de lângă Câmpia Turzii au ieșit din birt, revoltați: „Sperietoarele de ciori de pe câmp abia se obișnuiseră cu MIG-ul 21 Lancer, ce facem acum?“.

Surse: Armata trage de timp cu achiziția, se teme ca nu cumva lui Băsescu, pe ultima sută de metri a carierei, să-i vină cheful să mai vândă o flotă.

Cocalarii din Giurgiu deja au început să-și pună pe radiatorul de Logan, alături de sigla de Mercedes și BMW, și pe cea de F16.

CSAT a hotărât că prima misiune a noilor avioane F16 va fi pe litoral, unde vor purta nişte bannere cu reclame la seminţe prăjite.

O altă misiune a avioanelor F16 va fi să apere gazonul Arenei Naţionale de bombardamente.

În Argeş au început deja să se elibereze carnete de pilot pe F16, împreună cu licenţe de explorare a gazelor de şist.

Odată cu venirea lui în România, țară eminamente agricolă, avionul F16 va dobândi și un dușman natural: coropișnița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel