VEZI ȘI: Înlocuitorul lui Banciu, NOUĂ emisiune la B1 TV începând cu 2 octombrie 2017
"Să nu ne credeți mai proști decât suntem. Ne asumăm aceste lucruri pentru că o viață avem. La 36 de ore după ce murim, suntem deja în groapă. Totul este de un efemer și de un ridicol absolut. Dar măcar să murim în picioare, nu ca niște jeguri, ca niște cârnați ordinari care nu au făcut altceva decât să rostogolească roțile mecanismului pe care l-am primit de la alții și l-am dat mai departe.
Pentru ce? Ca să ducem niște bani acasă și să ne creștem împuțiții de copii? Căci despre asta e vorba! Mă p** pe familie! Asta e grija mea? Ce face familia? Ai sau nu ai demnitate? Demnitatea înseamnă să mergi acasă și să spui: 'deși mi s-au oferit 100.000 de variante de șpagă, nu am luat niciuna'. Nu mă interesează grija zilei de mâine. Și eu puteam să stau - ca alții - comod și să fiu ca Jurcă sau ca nu știu cine, să zâmbesc și să nu spun nimic. L-am dat exemplu pe Jurcă pentru că era mereu vesel. Nu am nimic cu el. Puteam să fac și eu așa, dar nu ne vom opri din a duce această luptă absolut firească, absolut corectă. Nu se poate să trăim așa. Care este rolul jurnalistului? (...) Despre ce este lumea asta dacă nu este despre dreptate? (...) Sancționați-ne cât vreți, dreptatea nu este aceasta, iscălită pe o coală de hârtie sau venită pe e-mail. Noi luptăm și suntem în dreptul nostru să facem acest lucru!", a zis Radu Banciu la B1 TV.
Răspunsul integral este aici:
Radu Banciu a mai zis că unii reprezentanți ai comunității maghiare au declarat că anul Centenarului Marii Uniri este unul de doliu, aceștia nefiind sancționați pentru afirmațiile lor.
[citeste si]
"UDMR-ul, când este în minoritate, imediat apără minoritățile. Statul român nu apără niciodată minoritățile din Transilvania. De ce? Ăștia care au atacat Centenarul, care au atacat 1 Decembrie, o dată sacră pentru România, nu plătesc ceea ce plătește un moderator care înjură două minute 15 martie. Vedeți cum se fac lucrurile? Aveți curajul să tăiați în carne vie, sunteți în țara voastră! Sancționați-i și pe ăia!", a mai spus Radu Banciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie