Data publicării:

Bancă Naţională, nou guvernator. Anunţ oficial

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Business
Business

Austria urmează să îl desemneze miercuri pe Robert Holzmann, un economist propus de partidul de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPO) pentru a conduce Banca Naţională începând din luna septembrie, transmite Bloomberg. 

Holzmann, care va împlini 70 de ani în luna februarie, îi va succeda în funcţie social-democratului Ewald Nowotny, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Viena. Robert Holzmann va fi desemnat în mod oficial la o reuniune a cabinetului care va avea loc miercuri iar preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, va trebui să semneze numirea sa. 

Robert Holzmann va fi doar una din noile feţe care vor apărea în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene în cursul acestui an. Slovenul Bostjan Vasle şi belgianul Pierre Wunsch s-au alăturat grupului în luna ianuarie iar ministrul slovac de Finanţe, Peter Kazimir va prelua postul de guvernator al Băncii Centrale a Slovaciei peste câteva luni.

Ce bănci austriece au operaţiuni în România

Ulterior, este posibil ca irlandezul Philip Lane să fie numit economist şef al BCE în luna iunie, astfel că va face loc unui nou guvernator al Băncii Centrale a Irlandei. Tot la mijlocul acestui an expiră mandatul lui Ardo Hansson în fruntea Băncii Centrale a Estoniei pentru ca la sfârşitul anului să îşi termine mandatul preşedintele BCE, Mario Draghi şi Benoit Coeure, membru în consiliul guvernatorilor BCE. 

Două mari bănci comerciale din Austria, Erste Bank şi Raiffeisen Bank International au operaţiuni semnificative în România. Erste Bank generează 8,4% din venituri de pe urma subsidiarei Banca Comercială Română. De asemenea, Raiffeisen Bank International deţine 6% din activele sale în România. 

Vezi şi: Sărbătoare mare pe 30 ianuarie. Ce nu ai voie să faci

Cormoranii şi pescăruşii, atracţie pentru turiştii care vin în Deltă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel