Inicident neobișnuit pe un aeroport din Alaska. Un băieţel în vârstă de numai 3 ani a fost coborât cu forţa dintr-un avion, pentru că a refuzat să-şi pună centura de siguranţă în timp ce aeronava se pregătea de decolare. Deși familia consideră că măsura a fost exagerată, compania aeriană își motivează gestul afirmând că siguranţa pasagerilor este prioritară.
Un copil, în vârstă de numai trei ani, a fost considerat un pasager problemă de către pilotul unei aeronave, care urma să decoleze de pe un aeroport din Alaska, potrivit Daily Mail.
Speriat de zbor și obosit, micuțul a refuzat să îşi pună centura şi să stea liniştit în timpul manevrelor de decolare.
"Era puţin speriat, plângea, era somnoros. Era îmbufnat, spunea "Nu, pleacă", dar avea centura pusă. Încerca să se ridice, dar îl ţinea centura", a spus Mark Yanchak, tatăl copilului.
Mama băieţelului, aflată la clasa I cu celălalt fiu, a venit la băiețelul de trei ani și a încercat să îl liniștească. "După două-trei minute, am reuşit să îl calmez", a spus Svetlana Yanchak, însă pilotul deja luase decizia de a întoarce avionul la poartă şi a debarca pasagerul problemă.
Astfel, întreaga familie a fost nevoită să debarce din aeronavă. "Consider că am fost trataţi ca nişte infractori" a declarat ulterior mama copilului la Kiro TV, recunoscând că fiul ei a fost agitat.
Compania de zbor s-a oferit să pună la dispoziția familiei bilete pentru un alt zbor, dar tatăl micuțului a refuzat, nedorind să-i provoace fiului său o altă experiență traumatizantă. ”El nu a mai dorit să zboare din nou. Cred că este foarte speriat”, a mărturisit tatăl băiețelului.
În schimb, reprezentanții societății aviatice consideră că decizia pilotului a fost corectă, întrucât copilul ar fi periclitat siguranța zborului, fiind de preferat ca astfel de situații să fie rezolvate la sol, nu în timpul zborului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video