Data publicării:

Bacteriile intestinale, cheia tratamentului pentru cancer - Studiu

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Bacteriile intestinale, cheia tratamentului pentru cancer / Foto: Pixabay, de PDPics
Bacteriile intestinale, cheia tratamentului pentru cancer / Foto: Pixabay, de PDPics

Bacteriile intestinale ar putea fi cheia tratamentului pentru cancer.

Alegeri prezidentiale 2024

Cercetători de la UT Southwestern (UTSW), din Statele Unite au descoperit modul în care bacteriile sănătoase pot ieși din intestin, pentru a călători către ganglionii limfatici și tumorile canceroase, din alte părți ale corpului, pentru a spori eficiența anumitor medicamente de imunoterapie.

Descoperirile, publicate luna aceasta în Science Immunoligy, fac lumină asupra motivelor pentru care antibioticele pot slăbi efectul imunoterapiilor și ar putea duce la noi tratamente împotriva cancerului. Oamenii de știință au fost nedumeriți cu privire la modul în care bacteriile din interiorul intestinului  pot avea un impact asupra cancerului la plămâni, sâni sau piele.

"Acum înțelegem mult mai bine acest mecanism și, în viitor, sperăm să folosim aceste cunoștințe pentru a lupta mai bine împotriva cancerului", a declarat Andrew Y. Koh, doctor în medicină, profesor asociat în cadrul Centrului pentru cancer Harold C. Simmons Comprehensive de la UT Southwestern (UTS).

Legătura dintre microbiomul intestinal și eficacitatea tratamentelor împotriva cancerului

Studii anterioare, inclusiv unul condus de dr. Koh, au indicat o asociere între compoziția microbiomului intestinal - microorganismele care se găsesc în interiorul tractului digestiv - și eficacitatea tratamentelor împotriva cancerului care vizează sistemul imunitar, inclusiv pembrolizumab (Keytruda) și ipilimumab (Yervoy).

Cu toate acestea, cercetătorii au ajuns la concluzii contradictorii cu privire la echilibrul ideal de microorganisme pentru a optimiza terapia, studiile indicând bacterii benefice diferite.

În recentul studiu, cercetătorii au folosit șoareci cu tumori de melanom pentru a cerceta modul în care medicamentele cunoscute sub numele de inhibitori ai punctelor de control imunitar, au afectat mișcarea microbilor intestinali prin organism. Oamenii de știință au descoperit că inhibitorii punctelor de control imunitar, care stimulează activitatea sistemului imunitar împotriva tumorilor, provoacă, de asemenea, o inflamație în sistemul digestiv care duce la remodelarea ganglionilor limfatici din intestin.

Accelerarea sistemului imunitar

Datorită acestor modificări, bacteriile pot părăsi intestinele și pot călători către tumoră și ganglionii limfatici din apropierea tumorii, au constatat cercetătorii. Aici, microbii activează un set de celule imunitare care acționează pentru a distruge celulele tumorale.

"Inhibitorii punctului de control imunitar acționează prin eliberarea frânelor sistemului imunitar pentru a ținti cancerul", explică dr. Koh, care este, de asemenea, director al Programului de terapie celulară și imunoterapeutică la UTSW și la Children’s Health.

Cercetătorii cred că aceste microorganisme și celulele imune pe care acestea le activează accelerează, în același timp, și activitatea sistemului imunitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel