BAC toamnă 2021. Rata de promovare, mai mare decât în sesiunea din vară
Ministerul Educației a comunicat rata finală de promovare a examenului de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie.
Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este 32,9%, în creștere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate, a anunțat vineri Ministerul Educației, scrie Mediafax.
Astfel, 10.531 de candidați, cu 828 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor, au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 7.359 de candidați provin din promoția curentă, iar 3.172 de candidați provin din promoțiile anterioare.
Rata de succes pentru promoția care a absolvit liceul în anul școlar 2020 - 2021 a crescut la 34,9%, de la 32,3% înainte de contestații, în timp ce ponderea candidaților promovați din promoțiile anterioare este 28,9%, față de 26,3% anterior soluționării contestațiilor.
În sesiunea similară a anului trecut procentul candidaților promovați s-a situat la 34,1%. Conform ministerului, au fost depuse 11.756 de contestații, iar în cazul a 10.886 de lucrări notele au fost modificate prin creștere sau micșorare. Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5.
Fraudă la proba de profil. Camere ascunse în mască
Și de această dată mulți dintre elevi au încercat să trișeze la examenul de Bacalaureat. La proba de profil, spre exemplu, elevii au încercat să ascundă camere în diverse locuri.
Camerele pe care elevii le-ar fi folosit pentru a copia ar fi fost ascunse într-un nasture, în ochelari sau chiar în masca de protecţie, folosind și o pereche de căști. Frauda de la Bacalaureatul de toamnă a a fost descoperită după ce, pe un grup de Facebook, au fost postate subiectele şi rezolvările la probe.
"Da, sunt cinci situaţii în care au fost semnalate aceste fraude. Avem în atenţie, sunt cinci săli de clasă, în cinci licee din cinci judeţe diferite: un liceu din Brăila, din Braşov, din Gorj, din Dolj. Cunoaştem aceste licee, cunoaştem sălile de clasă, se identifică inclusiv poziţia elevilor şi cu siguranţă vor fi eliminaţi din examen şi vor avea o interdicţie de a se mai prezenta un timp. Am venit cu foarte multe măsuri în sprijinul conştientizării ideii de corectitudine a examenelor. Cei care nu au înţeles acest lucru vor suferi cele mai drastice măsuri: eliminarea din examen", a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, pe 18 august.
Liceele în care s-a descoperit fraudarea examenului sunt: Liceul Tehnologic "Panait Istrati" Brăila, Liceul Tehnologic Dr. N. Rucăreanu din Braşov, Liceul cu Program Sportiv Tg Jiu, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi din Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News