Azi începe la Aiud Tabăra Interetnică de Artă Contemporană
Ediția a II-a a Taberei Interetnice de Artă Contemporană, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, se va desfăsura la Aiud în perioada 5-15 iunie 2018.
La prima ediție a Taberei din anul 2016 au participat, în premieră națională, 34 de artişti plastici ( pictori, sculptori, graficieni, fotografi) aparţinând celor 21 de etnii cu reprezentare în Parlamentul României. Cu lucrările create au fost organizate o serie de expoziții importante la: Galeriile Inter-Art din Aiud, Muzeul Cotroceni, Memorialul Revoluției din Timișoara și Palatul ONU din Geneva. Următorul eveniment al proiectului se va desfăsura la Parlamentul European din Bruxelles la sfârșitul lunii iunie a.c.
Ediția din acest an a manifestării cuprinde din nou artiști plastici valoroși reprezentând toate cele 20 de minorități la care se adaugă artiști plastici români.
Lucrările ce se vor crea în acest an vor fi expuse în luna septembrie la Muzeul de Artă din Tulcea iar în luna decembrie la Muzeul Cotroceni.
Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud are ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România, în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală. Promovarea artei contemporane din România prin perspectiva minorităților, reprezentate, în premieră, într-o singură manifestare de artă vizuală, însemnă un pas important din punct de vedere cultural, dar şi social. Este o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care permite îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea.
Participanţi
34 participanţi – 21 etnii din România
Agi-Veli Elis (etnic turc)
Tomaselli Angela (etnic italian)
Boicescu Traian Ștefan (etnic italian)
Bolek Maierik (etnic polonez)
Hogea Nermin (etnic tătar turco-musulman)
Ferodin Iaia (etnic tătar turco-musulman)
Curt Sandu Viorel (etnic rrom)
Ruieneanu Aila-Sara (etnic evreu)
Dumitrescu Mirela Ştefania (etnic macedonean)
Petrov Paul (etnic rus lipovean)
Gnandt Ştefan (etnic german)
Sepi Valeriu (etnic german)
Ilin-Tomici Adriana (etnic sârb)
Karkus Miroslava-Blazena (etnic slovac)
Mleziva Iosif (etnic ceh)
Munteanu Gheorghe (etnic ucrainean)
Sirota Ion (etnic ucrainean)
Ionescu - Berechet Cristina – Aurelia (etnic elen)
Ionescu - Berechet Ştefan – Cătălin (etnic elen)
Ortelecan Maria Daniela (etnic ruten)
Martaian Ermone Zabel (etnic armean)
Semenescu Oriola (etnic albanez)
Tincul Adrian (etnic croat)
Vasilcin Ivan (etnic bulgar)
Neagu-Németh Katalin (etnic maghiar)
Eperjesi Noémi (etnic maghiar)
Stănoiu Daniela (etnic român)
Cristea Elena (etnic român)
Strugaru Rodica (etnic român)
Besu Marieta (etnic român)
Rădulescu Olga (etnic român)
Rădulescu Alexandru (etnic român)
Balog Stefan (etnic maghiar)
Balog Zoltán (etnic maghiar)
Evenimente
Deschiderea festivă a taberei
Miercuri, 6 iunie, 18.00
Sala Festivă a Primăriei Municipiului Aiud
Vernisajul Expoziţiei de artă Stefan Balog
Miercuri, 6 iunie, 18.30
Galeriile "Inter-Art" Aiud
Vernisajul Expoziţiei de artă Angela Tomaselli
Duminică, 10 iunie, 18.00
Galeriile "Inter-Art" Aiud
Recital de muzică
Marţi, 12 iunie, 20.00
Terasa Parc Aiud
Seară de teatru
Joi,14 iunie, 17.00
Atelierele de creaţie
Expoziţia de închidere a taberei
Vineri, 15 iunie, 18.00
Galeriile "Inter-Art" Aiud
Eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
Organizatori:
Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Fundaţia "Inter-Art" Aiud
Centrul Cultural "Liviu Rebreanu" Aiud
Primăria - Consiliul Local Aiud
în colaborare cu
Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Bulgară din Banat – România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Elenă din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Asociatia Italienilor din Romania "RO.AS.IT.", Uniunea Democrată Maghiară din România, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski", Asociatia Partida Romilor PRO – EUROPA, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România,
Primăria orașului Brezoi, Asociaţia Grupul Skepsis-Alba Iulia, Asociatia dr. Szasz Pal-Aiud, Teatrul de Păpuși Cărăbuș- Brăila, Colegiul National de Arte " Regina Maria " Constanta, Gimnaziul Romulus Guga - Targu Mures, Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu Tg.Mureş.
Echipa de organizare
Ştefan Balog, preşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Ioan Hădărig, director artistic Fundaţia „Inter-Art" Aiud, manager Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Robert Lixandru, secretar general Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Zoltán Balog, vicepreşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Andrei Bakó, vicepreşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud, coord. compartiment cultură Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Elena Cristea, director administrativ Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Nicolae Câmpean, referent Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Mihaela Bako, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Sponsori
Aluterm Group – Cluj Napoca; Dhs Eurosport – Deva; Lexus Prod – Aiud; Perla Harghitei; Marmosim s.a. – Simeria
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News