Data publicării:

Avocatul Poporului, intervenţie în cazul femeii care a murit în spital, la Satu Mare

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Victor Ciorbea
Victor Ciorbea

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unei femei care a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, după ce a fost internată şi externată de mai multe ori din unitatea medicală.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unei femei decedate, care ar fi fost plimbată între spitale, la Satu Mare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii", precizează sursa citată. 

De asemenea, conducerea SJU Satu Mare a dispus, în 2 august, constituirea unei comisii de anchetă care să verifice o reclamaţie privind decesul unei persoane de 82 de ani, sesizarea depusă la Ministerul Sănătăţii, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii, Constantin Demian. 

Femeia a fost internată în spital pe 5 mai 2018, după ce a suferit o infecţie cu clostridium difficile, a fost externată pe 10 mai, iar pe 15 iunie a fost internată din nou, ulterior decedând. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel