Despre declarațiile fostului președinte date în fața instanței, avocatul său a afirmat: "A făcut o declarație, s-a apărat și și-a reafirmat poziția că este nevinovat cu privire la fapta pentru care este acuzat în cazul de față amenințarea. (...) Nu se teme (n.r. — de dosar), nu se teme de justiție, v-a spus-o și dânsul în nenumărate ocazii. Va veni, după cum observați, de câte ori va fi convocat (...) Sunt acte de procedură, dosarul urmează procedura legală", notează Agerpres.
Claudiu Dinu a afirmat că PÎCCJ va decide ce urmează: "Este o decizie (n.r. trimiterea în judecată) care va aparține procurorului de caz, care va decide ce are de făcut în continuare raportat la materialul probator de până în acest moment. Poate mai administrează probe, poate să dea soluție într-un sens sau celălalt, asta nu pot să vă spun. (...) Vom depune toate probele care, în opinia noastră, justifică faptul că dl. președinte este vinovat de infracțiunea pentru care este acuzat de Parchet în acest dosar".
Traian Băsescu a afimat, vineri, după ieșirea de la audieri la Parchetul General: "Nu am făcut decât un lucru simplu. Mă apăr și voi continua să mă apăr. (...) Este un punct de vedere, eu am altul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu