Avocata atacată cu toporul, în drumul unui om plecat să ucidă
În urmă cu aproximativ două săptămâni, avocata Maria Cristina Mitu, co-fondatoarea casei de avocatură Mitu și Asociații, a fost atacată cu un topor, pe stradă. Potrivit declarațiilor de la dosar, citate de Lumea Justiției, avocata se afla în calea unui om, care a plecat de acasă hotărât să ucidă. Ținta ar fi fost alta, însă, potrivit martorilor, bărbatul nu mai avea discernământ. Judecătorii susțin însă că atacatorul a avut discernământ atât în momentul atacului cât și după atac, când a conștientizat consecințele.
[caption id="attachment_382371" align="aligncenter" width="500"] Foto: emaramures.ro[/caption]Atacatorul Mihai Costache ar fi plecat să ucidă o altă persoană și și-a luat și toporul cu el, potrivit declarației acestuia. Unei persoane care lucra pe o stradă pe unde a trecut i-a spus că a ieșit la plimbare pentru că se plictisea. Costache a ajuns să o atace pe avocată pentru a-i fura mașina, potrivit declarațiilor de la dosar.
Mihai Costache și-a recunoscut fapta și i-a spus avocatei că le va spune oamenilor pe stradă să nu facă ce a făcut el.
Deși atât martorii, cât și faptele lui Mihai Costache par să indice o persoană cu probleme psihice, judecătorii apreciază că "nu există elemente din care să rezulte că inculpatul nu ar fi avut discernamânt la momentul comiterii presupusei fapte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News