Data publicării:
VIDEO Avion PRĂBUȘIT. Toți pasagerii s-au salvat înainte ca avionul să ia FOC
21 de pasageri ai unui avion au supraviețuit, după ce s-au prăbușit.
Un avion care transporta 21 de persoane s-a prăbuşit marţi la decolare în apropiere de Houston, în Texas, toţi pasagerii şi echipajul reuşind să iasă din avion înainte ca acesta să ia foc, au anunţat pompierii şi autorităţile locale, relatează AFP, citează Agerpres.
Toate persoanele de la bordul avionului, cei 18 pasageri şi cei trei membri ai echipajului, au supravieţuit, a declarat, într-o conferinţă de presă, sergentul Stephen Woodard de la Departamentul de Siguranţă Publică din Texas.
Accidentul s-a produs la scurt timp după ora locală 10:00. Avionul, un bimotor McDonnell Douglas care decolase cu destinaţia Boston, a luat foc şi a fost distrus aproape complet de incendiu, potrivit unor imagini impresionante difuzate de serviciile de salvare.
Trey Duhon, un oficial local, a declarat că o persoană a fost uşor rănită în accident.
Pasagerii au reuşit să iasă din avion, a precizat Tim Gibson, directorul serviciilor de urgenţă locale.
Avion Blue Air, care venea de la Praga la Bucureşti, s-a depresurizat deasupra Carpaţilor. Panică la bord
În urma cu doar câteva zile, un avion al companiei Blue Air, care venea de la Praga la Bucureşti, s-a depresurizat deasupra Munţilor Carpaţi, motiv pentru care pilotul a fost nevoit să coboare rapid de la 10.000 de metri la 2000 de metri.
Este vorba despre o aeronavă Boeing 737.
”În cazul prea puțin probabil al depresurizării avionului, măștile de oxigen cad din compartimentul aflat deasupra dvs. Da, azi au căzut datorită unor probleme tehnice și senzația nu a fost una tocmai plăcută… dar am ajuns cu toții în siguranță la sol!!”, a scris pe Facebook un pasager.
Acesta a publicat pe pagina sa de Facebook şi mai multe fotografii şi filmări din aeronavă.
Dan Petrescu, cel mai bogat român, MORT alături de familie în accidentul aviatic de la Milano
Dan Petrescu, miliardarul despre care Ion Ţiriac spunea că este cu adevărat cel mai bogat dintre români, a murit în urmă cu doar câteva zile în accidentul aviatic de la Milano, potrivit presei internaționale.
Apar noi informații despre accidentul aviatic de la periferia orașului Milano. Pilotul a menționat turnului de control „o deviere din cauza vremii nefavorabile", dar ar fi încercat și să revină pe aeroportul de unde decolase, scrie Mediafax.
Este ultimul schimb de mesaje între pilotul avionului prăbușit duminică la San Donato Milanese și turnul de control de la Linate, de unde tocmai decolase aeronava cu opt persoane la bord, scrie La Stampa.
O frază care ar explica „devierea" de la traseul inițial
După decolare, avionul și-a urmat corect traseul, trecând peste Idroscalo și Segrate, apoi, în loc să continue spre sud, spre Sardinia, și-a schimbat ruta. Această schimbare a declanșat un schimb de mesaje cu turnul de control, care a cerut explicații. Solicitarea pilotului, convenită cu turnul de control, a fost de „o deviere ușoară" din cauza vremii nefavorabile.
La aproximativ trei minute de la decolarea (la ora 13.04) de pe aeroportul Linate, aeronava, care ar fi trebuit să atingă o altitudine standard (conform indicațiilor de pe ruta de plecare) de 5.000 de picioare, în timp ce se afla la o altitudine de aproximativ 3.500 - 4.000 de picioare, a continuat să vireze anormal spre dreapta, arată Centrul de control radar din Linate, care se ocupă de traficul pe cerul din nord-vestul Italiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News