Avion militar, prăbușit în Turcia
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Un avion militar sirian s-a prăbușit sâmbătă în provincia Hatay din sudul Turciei, informează agenția de știri Dogan, preluată de Xinhua.

Carlinga era goală atunci când echipele medicale de salvare și ale jandarmeriei turce au ajuns la epava aeronavei, a declarat guvernatorul provinciei Hatay, Erdal Ata.

Se presupune că piloții s-au catapultat și s-au salvat, a spus acesta.

Sătenii din zonă au susținut de asemenea că piloții au aterizat cu parașuta, a adăugat agenția turcă.

Premierul Binali Yildirim a declarat anterior că nu este clar dacă avionul MIG-23 s-a prăbușit pe teritoriul Turciei.

Într-un comunicat, un grup de opoziție, Ahrar al-Sham, a revendicat aparent responsabilitatea pentru prăbușirea avionului, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel