Avion American Airlines, escortat de două aeronave de vânătoare
Aviaţia militară americană a trimis două avioane de vânătoare pentru a escorta un avion al companiei American Airlines, după ce la bordul acestuia a fost raportat un incident în care a fost implicat un pasager turc, transmite Reuters.
Natura incidentului nu a fost dezvăluită imediat de FBI, armată sau compania aviatică, însă presa locală a relatat că un pasager a încercat să intre cu forţa în cabina piloţilor.
Bărbatul a fost imobilizat la bord de un agent aflat în afara orelor de serviciu şi de alte persoane.
Un agent al FBI le-a declarat reporterilor că pasagerul turc fusese implicat mai devreme într-un incident de securitate pe aeroportul internaţional din Los Angeles.
Potrivit companiei American Airlines, la bordul aparatului Airbus A321 se aflau 181 de pasageri şi şase membri de echipaj.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News