Data publicării:

Avertizări meteo de Cod Galben de vreme rea. Zonele vizate

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de Cod Galben de vreme rea. 

Până la ora 18:00, zona montană înaltă aferenta județului Maramureș, este sub Cod Galben de intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge şi depăşi local 70-80 km/h, iar izolat pe creste 90 km/h. 

Până la ora 20:00, în zona montană a judeţului Caraș-Severin și pe Clisura Dunării, este Cod Galben de intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 80-90 km/h în zona montană, izolat 100 km/h pe creste și 70 km/h în rest. Fenomene meteorologice asociate sunt ploaie, iar pe creste ceață şi transport de zăpadă.

Până la aceeași oră, este Cod Galben în zona montană înaltă (la peste 1700 m) a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, unde se semnalează intensificări locale ale vântului cu rafale ce vor depăşi 80-90 km/h și fenomene meteorologice asociate: transport de zăpadă.

Cod Galben este și în județul Sibiu, în zona montană, Valea Oltului și sudul județului, județul Brașov, zona montană și sudul județului. Aici se semnalează, potrivit ANM, până la ora 20:00, intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală local 60 km/h, iar în zona înaltă peste 90 km/h și fenomene meteorologice asociate: transport de zăpadă în zona de creastă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel