Avertizare ANM. Când a primit Robu atenționare pe telefon: Așa ceva nu se face niciunde în lume
Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a povestit pentru DC News cum s-a desfășurat ziua în care furtuna a făcut prăpăd în orașul unde este edil.
"În Timișoara au fost doi morți. Doi e mult, după cum mult e și unul! Dar au fost doi, nu opt (n.r. - așa cum a apărut în presă), la o furtună cu vânt de 110 Km/oră în punctele de măsură și numai Dumnezeu știe cât în diverse altele (este suficient să spunem că au fost puși la pământ 3500 de arbori, mulți perfect sănătoși, smulși din pământ cu tot cu rădăcini).
În București, vântul a fost de 50-60, poate 70 Km / oră și a murit un om. În plus, eu am primit doar un singur avertisment de la ANM, la ora 15.17 (printat de ANM la 15.07), unul de cod galben, care prevestea vânt de 55-60 Km/oră în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, deci, posibil și în Timișoara. La așa ceva nu se alertează populația niciunde în lume. Numai că, în câteva minute, fără nicio altă atenționare de la ANM -cel puțin pe telefonul meu-, furtuna s-a pornit direct cu vânt de 110 Km/oră, făcând prăpăd timp de cca 15 minute, nelăsându-ne nicio șansă să intervenim în vreun fel în acest scurt răstimp.
Atenționarea de cod portocaliu de la ANM despre care se vorbește ne-a venit -mai precis: mi-a venit mie- abia după furtună", a spus Nicolae Robu pentru DC News.
Primarul a vorbit și despre poarta de intrare în Timişoara, doborâtă de furtună, care a căzut peste maşina lui Vlad Baici, tânărul de 24 de ani.
"În privința acelei porți, ea a fost proiectată și realizată în anii 1980, expertizată și apoi estetizată în 2014-2015. Nimeni nu știe la ora actuală dacă proiectul din anii 1980 a fost corect sau nu, dacă execuția din anii 1980 a fost corectă sau nu, dacă expertiza din 2014-2015 a fost corectă sau nu, dacă proiectul din 2014-2015 a fost corect sau nu, dacă execuția din 2014-2015 a fost corectă sau nu. Oricând e posibil să se fi greșit, după cum e posibil să nu se fi greșit nicicând, ci vântul să fi fost pe acel culoar peste vântul maxim la care normativele cer rezistență. Desigur, Procuratura și celelalte instituții abilitate vor stabili cum stau lucrurile", a mai spus Nicolae Robu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News