Data publicării:

Averea uriașă pe care o va moșteni fiul lui Evgheni Prigojin. Wagner va avea un nou șef

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Captură video Youtube DW
Foto: Captură video Youtube DW

Află în articol ce avere va moșteni fiul lui Evgheni Prigojin.

Fiul lui Evgheni Prigojin a fost fotografiat la mormântul tatălui său, într-un cimitir din Sankt Petersburg. Acesta se pregătește să moștenească mare parte din averea de circa 120 de milioane de euro a șefului Wagner, scrie Daily Star.

Se pare că Pavel Prigojin, în vârstă de 25 de ani, va deveni următorul lider al înfricoșatorilor mercenari ruși ai tatălui său. Se întâmplă la doar două luni după ce avionul care îl transporta pe Prigojin s-a prăbușit aproape de Moscova, fostul aliat al lui Vladimir Putin fiind găsit mort. La acea vreme, susținătorii lui Prigojin au susținut că acesta a fost un asasinat, probabil o răzbunare pentru revolta sa eșuată împotriva guvernului rus, de la începutul anului.

Duminică, 1 octombrie, zeci  de mercenari s-au adunat la mormântul lui Prigojin din Sankt Petersburg pentru a-i aduce un omagiu. Au fost văzute pancarte negre pe care scria: "Sânge, Onoare, Patrie, Curaj". Ceremonii similare pentru a marca cea de-a 40-a zi de la moartea lui Prigojin au avut loc și în alte orașe rusești.

Pavel a fost prezent la Sankt Petersburg alături de mama lui Prigojin, Violeta, în vârstă de 83 de ani. Prezența lor pare să sugereze că au acceptat faptul că Prigojin se afla în avion, deși inițial au apărut zvonuri potrivit cărora Prigojin ar fi încă în viață.

Pavel este acum pe cale să moștenească imensa avere de circa 120 de milioane de euro a tatălui său, care include Grupul Wagner și o serie de proprietăți.

Prigojin ar fi lăsat un testament

Un document apărut în presă, despre care se spune că ar fi testamentul lăsat de Prigojin, notează că acesta lasă moștenire cea mai mare parte a averii sale fiului său. Potrivit The Times, în acest testament scrie: "Toate proprietățile mele... precum și proprietățile care pot fi dobândite de mine în viitor, le las moștenire lui Pavel Evgenyevich Prigozhin".

Dacă Pavel moare, averea va fi împărțită între văduva lui Prigojin, Lyubov, cele două surori ale lui Pavel și nepotul șefului Wagner (fiul lui Pavel).

Fiul lui Prigojin va prelua "comanda" forțelor Wagner

Institutul pentru Studierea Războiului (ISW), a citat un canal de Telegram care susține că Pavel este acum pregătit să preia "comanda" forțelor Wagner. De asemenea, se spune că el negociază cu garda națională rusă, Rosgvardia, pentru a reintroduce forțele Wagner în luptele din Ucraina.

Raportul ISW spunea: "Un canal Telegram cunoscut, afiliat lui Wagner, a anunțat la 1 octombrie că fiul lui Yevgeny Prigozhin, în vârstă de 25 de ani, Pavel Prigojin, a preluat "comanda" grupului Wagner și că Pavel Prigojin negociază cu Rosgvardia pentru ca Grupul Wagner să intre din nou în operațiunile de luptă din Ucraina".

"O sursă proeminentă afiliată lui Wagner a raportat că luptătorii Wagner nu ar trebui să semneze contracte cu Ministerul Apărării din Rusia și că Grupul Wagner își va păstra numele, simbolurile, ideologia, comandanții, managementul și principiile standard de operare existente. O altă sursă pro-Wagner a susținut pe 30 septembrie că șeful Rosgvardia, Viktor Zolotov, ia în considerare să permită mercenarilor Grupului Wagner să se alăture Rosgvardiei ca o unitate Wagner separată, deși tabăra lui Pavel Prigojin nu a comentat în mod specific cum poate funcționa filiala Grupului Wagner cu Rosgvardia", mai arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel