Averea fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, cel care în noiembrie 2020 era chemat la DNA, în dosarul achiziției tabletelor pentru elevi, nu prezintă diferențe semnificative, potrivit Ziarul de Investigații.
Potrivit sursei menționate, în februarie 2021, Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în baza unor informații vehiculate în presă, aceste informații stând, de altfel, la baza declanșării urmăriri penale a fostului edil al Sectorului 1.
DNA a transmis, în noiembrie 2020, într-un comunicat de presă că procurorii ”secţiei de de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupție efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârșite în cursul anului 2020 și anterior”.
Tudorache: ”Singura mea avere e imaginea”
”Deci, dacă o luăm cu finalul, pentru că exact pe ultima pagină din Raport - pentru că am primit un Raport cred că de 14 -15 pagini, care spune clar că nu sunt elemente care să facă o vinovăție a mea. Deci, au clasat dosarul.
Deci, informațiile pe care le-au avut din presă, la nivelul anului 2020 - sfârșitul anului 2020, 2021, nu s-au confirmat.
Așa și scrie, în Raport, s-a autosesizat, după niște articole de la Digi, de la alte televiziuni. Chiar scrie în Raport chestia asta. Și au vrut să verifice. Și au verificat și nu s-au confirmat toate informațiile care au apărut în spațiul public”, a declarat fostul edil Daniel Tudorache pentru Ziarul de Investigații.
Mai mult decât atât, Danie Tudorache, susține că ”dacă cineva vrea să-ți facă rău, îți născocește un articol și ANI se autosesizează.
E adevărat, de acest Raport mă voi folosi în instanță, pentru că procesul meu se bazează strict pe aceleași informații, din aceleași ziare. Și voi merge cu acest raport în instanță.
Deci, ei au unele informații și, dacă nu vin cu dovezi, în fața judecătorului, pierd procesul. Pentru că singura mea avere e imaginea, pe care mi-au făcut-o varză.
Nu mă mai gândesc, în momentul ăsta, nici la candidatură, vreau să-mi rezolv procesul în instanță. După ce îmi rezolv procesul în instanță, văd ce am de făcut”, a mai spus Daniel Tudorache, care în prezent este deputat PSD.
Citește și: Toni Greblă, președintele AEP, anunț despre pregătirea alegerilor din 2024
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Vrei copii după 35 - 40 de ani? Dr. Alice Barbu (SANADOR), recomandare pentru toate femeile care cred ca mai e timp / video
- Primarii și prefecții, complici în încălcarea legii în cazul inundațiilor din Galați și Vaslui
- Soarta oamenilor care au rămas fără case, la mâna unui condamnat penal de la Apele Române, plătit cu 4000 de euro lunar
- Noi explozii în Liban. Staţii de emisie-recepţie walkie-talkie ale Hezbollah au fost detonate - Update: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU / Video
- Iohannis, cap de listă la Senat? Diana Tache, informație pe surse despre candidatură / video