Averea lui Băsescu, din 2005 până în 2011, de la Matiz la Dacia Duster. Cum s-a transformat averea preşedintelui
Conform declaraţiilor de avere preşedintele Traian Băsescu şi-a sporit considerabil averea din primul mandat şi până acum. Cel mai mare progres se observă în conturile bancare ale preşedintelui care s-au mărit constant.
autor: Lucian Negrea
Dacă aruncăm o privire asupra conturilor pe care le deţinea Traian Băsescu împreună cu soţia vedem că în anul 2005 avea depozite în valoare de 96.950 $, iar astăzi această sumă a crescut considerabil. În acest moment preşedintele are sume declarate în conturi de peste 29.000 de mii de euro, aproximativ 90.000 de mii de dolari şi aproape 500.000 de mii de Ron, conform declaraţiei de venit a preşedintelui din iunie 2011.
Traian Băsescu mai spune, în declaraţia de avere din 2011, că a primit ca îndemnizaţie de preşedinte, spre exemplu, pe anul 2010, suma de 70. 374 Ron. De asemenea a mai primit aproximativ 5000 mii de euro îndemnizaţii pentru deplasări.
Are ceasuri, tablouri şi bijuterii în valoare de peste 70.000 de mii de euro
Dacă în declaraţia de avere din ianuarie 2005 a lui Traian Băsescu a omis să precizeze că are ceasuri, tablouri şi bijuterii în valoare de peste 70.000 de mii de euro, acestea au început să apară din declaraţie depusă în mai 2005, şi au rămas acolo până în yioua de azi. Nici în 2011 acestea nu lipsesc din colecţia preşedintelui.
Băsescu are ceasuri în valoare de 35.000 de mii de euro, tablouri care valoareză 17.000 mii de euro, dar şi bijuterii care valoarează 20.000 de mii de euro.
În 2005 conducea un Matiz, acum are Dacia Duster
O schimbare se observă şi la maşinile pe care le conduce preşedintele. Dacă în 2005 deţinea un Matiz şi un Peugeot 407, acum are un automobile Dacia Duster, achiziţionat cu suma de 17.000 de euro, de către Maria Băsescu.
În 2005 preşedintele deţinea un apartament în capitală, achiziţionat în 2002. Acum el deţine o casă în Bucureşti de 370 de mp, un garaj şi un apartament în Constanţa, moştenit în urma decesului mamei sale.
Vezi aici toate declaraţiile de avere ale lui Traian Băsescu, de la începutul mandatului ca preşedinte al României
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News