Data publicării:

Averea lui Adriean Videanu, pusă sub sechestru

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
videanu
videanu

O parte din averea lui Adriean Videanu a fost pusă sub sechestru. Adriean Videanu este acuzat de subminarea economiei naţionale în cazul în care Ioan Niculae ar fi primit gaze naturale la un preț mai mic. Prejudiciul din acest dosar se ridică la 130 de milioane de euro.

Fostul ministru al Economiei s-a prezentat, luni dimineaţă, la DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de complot și subminarea economiei naționale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deținută de omul de afaceri Ioan Niculae.

Sechestrul a fost pus pe o vilă, un apartament, bijuterii și conturile fostului ministru al Economiei.

"Sunt proceduri normale, firești, n-aș putea să vă dau detaliile, cauza se judecă de către domnii procurori. Nu vrem să facem acum justiție prin televiziuni. Eu sunt primul interesat să dau toate informațiile pe care le am, astfel încât să se lămurească cauza în speță”, a spus Adriean Videanu la ieșirea din sediul DIICOT.

 Acesta a declarat că nu îl deranjează că i s-a pus întreaga avere sub sechestru, pentru că se consideră nevinovat.

„Pe mine nu mă deranjează absolut nimic atâta timp cât nu mă consider vinovat”, a adăugat fostul ministru.

DIICOT: Activitatea miniştrilor Adriean Videanu și Varujan Vosganian, prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi de gaze naturale "a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale"

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al Interagro.

DIICOT spune că este vorba despre discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

 "Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale", se arată în cererea DIICOT.

Procurorii susţin că demersul miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-a realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, "societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale".

 Anchetatorii mai afirmă că, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate "a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale".

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel