Instanţa a stabilit că Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, Elena, au făcut cheltuieli nejustificate de 889.026,60 de lei, dispunând confiscarea acestei sume.
"Admite în parte sesizarea. Constată că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 889.026,60 RON. Dispune confiscarea sumei menţionate şi obligă persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul statului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe", se arată în sentinţa din 19 decembrie.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată cu recurs la Instanța Supremă, scrie Mediafax.
Dosarul lui Dan Ioan Popescu şi a soţiei acestuia a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti după ce, în 5 iulie 2013, completul de cinci judecători de la ÎCCJ a casat sentinţa de confiscare a peste patru milioane de lei din averea acestuia şi a trimis cauza la rejudecare. Instanţa a admis atunci recursurile făcute de Elena şi Dan Ioan Popescu împotriva deciziilor anterioare, din 14 iulie 2011 şi 3 noiembrie 2011.
În 14 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea a peste patru milioane de lei din averea soţilor Popescu. Judecătorii ICCJ au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru şi soţia sa reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.
Vezi și: Şeful CJ Sibiu, IOAN CINDREA, condamnat la ÎNCHISOARE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video