Lucian Micu, managerul Spitalului Județean din Piatra Neamț, a avut o intervenție la Realitatea Plus în care a vorbit despre avizul ISU.
Iată ce a spus:
„Cu siguranță, spitalul avea autorizație ISU de funcționare. Lucrările s-au efectuat într-o altă zonă, dorința a fost aceea de a crește numărul de paturi pentru pacienți pozitiv COVID-19 și care să ducă la un circuit, doar pe etajul 2, pentru acești pacienți. Noi doream operaționalizarea celor patru noi paturi după obținerea avizelor de la secția de sănătate publică și nu există o legătură de cauzalitate între ceea ce s-a întâmplat și construcțiile noi.
Spitalul Județean e o unitate în curs de acreditare, toate procedurile s-au întrerupt în momentul n care a devenit spital suport COVID-19, toate circuitele au fost modificate pentru a oferi tratament pacienților bolnavi de coronavirus. În momentul de față, pe structura existentă a spitalului există autorizație ISU. Orice modificare ulterioară care își dorește o reparație capitală a unei secții, compartiment sau etaj se face în baza unui proiect și documentația de avizare ISU presupune și obligativitatea instalării unor dispozitive. La momentul obținerii autorizației ISU, s-au respectat prevederile legale de la acea dată.
Atunci când se fac lucrări de reparație capitale, obligatoriu se obține o autorizația de construire care înseamnă și aviz ISU. Când vorbim de construcții provizorii și care presupun doar schimbări de circuite, nu e necesar un astfel de lucru. De fiecare dată s-au obținut avize ISU pe secțiile modernizate. Pe această secție nu s-au făcut modernizări.
Au existat extinctoare și pe secție, au fost aduse și de la secțiile alăturate, însă, din păcate, intensitatea flăcărilor era mult prea mare pentru a face față cu acele extinctoare. Încărcătura de oxigen din salon era foarte mare. Circuitele erau împărțite între etajul 2 și etajul 3, dorința era de a ajunge toți pacienții la etajul 2, pentru a fi mai ușor de supravegheat.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic