La acest moment, există emoții privind trecerea moțiunii de cenzură. Lipsesc aproximativ 15 voturi pentru căderea Guvernului Cîțu.
Faptul că parlamentarii PNL stau în banci în momentul votului îl avantajează pe Florin Cîțu, a spus jurnalistul Val Vâlcu. Opoziția nu are de unde să strângă suficiente voturi pentru a trece moțiunea decât dacă unii parlamentari trădează pe față, moment în care pierd în partid. Astfel, Florin Cîțu va fi revalidat pentru că supraviețuiește moțiunii și, până la congresul PNL, nu mai este timp de încă o altă moțiune de cenzură.
Dacă nu ar fi stat în bănci, parlamentarii din tabăra lui Ludovic Orban ar fi putut băga bilele invers astfel încât să-l dea jos pe Florin Cîțu și să iasă Ludovic Orban la negocieri. Dar Ludovic Orban a propus chiar el să se stea în bănci la vot, iar opoziția este clar că nu are de unde scoate voturile care lipsesc.
Ca urmare, jocurile s-au cam încheiat. Ludovic Orban probabil speră să se întâmple ceva peste vară și, ca în ultima clipă , să-l înfrângă pe Florin Cîțu, dar premierul actual are un avantaj: sunt șanse mari să supraviețuiască moțiunii de cenzură.
Orban are încredere în parlamentarii PNL
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că, atât la nivelul partidului, precum şi al coaliţiei de guvernare, s-a decis ca parlamentarii majorităţii să fie prezenţi la dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, dar să nu voteze.
"La nivelul coaliţiei şi în partid am luat decizia, la moţiunea de cenzură, să fim prezenţi şi să nu votăm, astfel încât să arătăm lipsa de majoritate şi gratuitatea acestui demers politicianist al PSD", a declarat Orban într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Biroului Executiv al PNL.
Întrebat dacă are garanţia că toţi parlamentarii PNL nu vor vota moţiunea de cenzură, liderul liberalilor a răspuns: "Sută la sută, eu am încredere în parlamentarii Partidului Naţional Liberal".
"Oricum, am luat decizia de fi prezenţi şi de a nu vota moţiunea, decizie care e luată la nivelul coaliţiei, şi am totala convingere că niciun parlamentar din cadrul coaliţiei majoritare, indiferent că e parlamentar al PNL, al USR PLUS, al UDMR sau din Grupul minorităţilor, nu va vota moţiunea ", a completat Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui