Data publicării:
Avantaj pentru România în contextul războiului de la graniță. Ambasadorul Victor Jackovich: Aş spune că sunteţi într-o poziție bună din acest punct de vedere
Din „cauza” războiului pornit de Vladimir Putin, România ar putea avea un avantaj.
Mai precis, am putea dezvolta infrastructura. Acolo unde sunt baze militare există tot interesul ca infrastructura să se dezvolte. Într-un interviu acordat DC News și Defense Romania, ambasadorul Victor Jackovich a venit cu exemplul din SUA din anii 1950.
„Excelenţa Voastră, credeţi că este posibil…. ştiţi că există un capitol, o parte pe care nu suntem pregătiţi să o obţinem, infrastructura din România. Ştiu că la începutul anilor ‘60 aţi realizat o mare parte a infrastructurii din Grecia, SUA, în mod direct. Puteţi face acest lucru şi pentru România, de exemplu o autostradă pentru zona Moldovei din România, pentru că ştiu că SUA are trupe la Mihail Kogălniceanu şi, probabil, la Feteşti. Este adevărat, există o autostradă Bucureşti – Constanţa, dar avem mult mai multă infrastructură. Credeţi că acest lucru ar fi posibil? Ar putea SUA să se implice în acest sens, pentru că fonduri există, avem fonduri de la Uniunea Europeană, dar nu suntem capabili să facem nimic cu aceste fonduri”, a zis Bogdan Chirieac.
„Ei bine, multe dintre aceste aspecte ţin de partea comercială, dacă o companie americană va dori să vină în România şi va vedea oportunitatea pentru profit, de fapt, acea companie americană va face cu siguranță acest lucru. Nu este un lucru ce poate fi dictat la nivel guvernamental. Pe de altă parte, aţi menționat prezența militară de aici, şi cred că abilitatea de a transforma acest lucru într-un imperativ pentru companiile occidentale de a face ceva, pentru că dislocarea trupelor într-o zonă înseamnă nevoia de drumuri bune, infrastructură de calitate, şi poate că acest lucru urmează dislocării trupelor militare occidentale în România. Chiar şi în SUA, pe vremea președintelui Eisenhower a fost construit sistemul de drumuri către Coasta de Vest, în anii 1950. Nu existau drumuri de calitate în SUA, care să lege Estul de Vest. Acestea au fost construite în anii 1950. De ce au fost acestea făcute? Ca urmare a celui de-al doilea război mondial şi din cauza războiului cu Japonia. Şi din nevoia de a conecta întreg teritoriul SUA. Acolo unde sunt baze militare, cel mai frecvent urmează şi infrastructura. Deci aş spune că sunteţi într-o poziție bună din acest punct de vedere”, a fost răspunsul diplomatului.
Dialogul îl găsiți de la minutul 31:
VEZI ȘI: Scenariu privind terminarea războiului din Ucraina și situația Republicii Moldova în fața Rusiei. Ambasadorul Victor Jackovich: Ne-am complăcut în ideea de „conflict îngheţat”
Ambasadorul Victor Jackovich a fost întrebat despre pericolul extinderii conflictului din Ucraina în Republica Moldoca.
Întrebat „Credeți că războiul din Ucraina se va „sfârşi” la fel ca cel din Republica Moldova, din regiunea Transnistria care nu este recunoscută de nimeni, care se află de fapt sub administrația direct a Moscovei, şi deşi este parte integrantă din Republica Moldova, ar trebui să fie sub directa administraţie a regimului de la Chişinău? Credeţi că astfel de situaţii, Crimeea, Donbas, probabil sudul Ucrainei, sunt puse sub eticheta de “conflict îngheţat”?”, diplomatul a zis:
„Există, desigur, această posibilitate, dar trebuie totuşi să rămân oprimist, deşi nu sunt oficial american, sunt doar cetăţean american, deci comentez si privesc aceste aspect din punct de vedere al speranţelor şi aspiraţiilor noastre pentru ţările care privesc spre vest, spre SUA, astfel că trebuie să privesc situaţia din Ucraina şi să spun că există posibilitatea găsirii celei mai bune soluţii, oricare ar fi aceea, nu sunt în măsură să fac aceste predicţii, chiar şi din postura de fost ambasador”.
Să sperăm că Ucraina va primi suficient sprijin să ţină piept Rusiei, chiar au nevoie de acest lucru. Cum vedeţi situaţia Republicii Moldova? Sunteţi unul dintre puţinii cetăţeni americani care înţeleg perfect situaţia dintre România şi Republica Moldova, perspectiva istorică, întrucât aţi pus bazele ambasadei în 1991-1992, aţi fost primul care a deschis ambasada din Chișinău. Credeţi că Republica Moldova este ameninţată din punct de vedere militar sau credeţi că ruşii vor acţiona la fel ca până acum, prin intermediul canalelor hibride, politic, social, economic, diplomatic, dar nu şi militar?
„Moldova se află mereu sub ameninţare pentru că este o ţară divizată, este o ţară fracționată în acest moment. Problema este că am permis această situaţie de prea mult timp, în ultimii aproximativ 20 de ani, de când se perpetuează această situaţie din Moldova, şi opinia mea este că ar fi trebuit să fim mai fermi, în iniţierea de cel puţin, negocieri, să punem mai multă presiune în ceea ce priveşte situaţia din Transnistria, şi în mod special pe Moscova, despre situaţia din Transnistria. Ne-am obişnuit prea mult, ne-am complăcut în ideea de „conflict îngheţat” şi trebuia să înțelegem că cel puţin pentru cele două părţi, Moscova şi Washington un conflict înghețat este acceptat, însă nu este o situaţie acceptabilă pentru populația care locuieşte în acea zonă, pentru pupulaţia care trebuie să formeze un guvern în acea zonă, care trebuie să aibă un sistem, un mod de viaţă, care are aşteptări. Deci, cred că trebuia să fim mai fermi. Cred că Moldova are un viitor, este interesant faptul că i s-a acordat statutul de candidat la UE, într-un stadiu extrem de incipient. A fost un lucru cu adevărat minunat, sincer, dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat înainte. Nimeni nu s-a aşteptat la asta! Desigur că este un rezultat al războiului din Ucraina, dar oricum a fost obţinut, este o realitate, şi reprezintă o realizare majoră”, a mai zis ambasadorul în cadrul emisiunii difuzate pe DC News și DefenseRomania.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News