Data publicării:

Avangardistul cu prezervativ înnodat la gât, la statuia lui Eminescu. Cei care l-au văzut au fost șocați. I-a scandalizat!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a prezentat o pagină de istorie mai puțin cunoscută despre Mihai Eminescu. 

”Cea mai interesantă modulație în comportamentul unui autor față de statuia lui Eminescu, față de mitul eminescian, o putem constata în cazul lui Geo Bogza. Avangardistul turbulent, în epoca interbelică, îi șoca pe burghezi mergând pe stradă cu un prezervativ înndoat la gât pe post de papion. Fiind și foarte înalt, era greu să nu-l vezi. Cei care îl vedeau erau absoluți șocați. Avangardistul își atinsese scopul: îi scandalizase pe cetățenii cumsecade.

Același avangardist, care mergea cu prezervativul legat la gât ca un papion, în anii mai târzii ai lui, se ducea, în fiecare an, la statuia lui Eminescu de la Ateneu unde depunea flori și-l omagia aproape ritualic.

Un avangardist să ducă flori unui poet consacrat sub formă de statuie, în condițiile în care avangardismul este împotriva muzeificării, a statuilor și soclulilor, arată o revanșă formidabilă a poetului în posteritate asupra unui alt poet care a ajuns să-l celebreze”, a povestit criticul literar Daniel Cristea-Enache în cadrul emisiunii pe care o realizează scriitorul Flaviu George Predescu la DC News.

Criticul literar Daniel Cristea-Enache și scriitorul Flaviu George Predescu au dialogat într-o nouă întâlnire literară intitulată „De Ce Citim” și transmisă în exclusivitate, în direct, la DC News.

Mihai Eminescu este personalitatea despre a cărei operă și biografie s-a vorbit în cadrul celei de-a șaptea emisiuni realizate de către cei doi literați. Lui Mihai Eminescu i se va mai consacra încă o emisiune.

Iată aici emisiunea completă:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel