AKTOR, contractorul lotului de autostrăzi Sântimbru - Aiud - Rădești, accelerează lucrările pe acest segment, pe baza unui calendar foarte specific. În prezent, se lucrează intens la rambleele de poduri, la ridicarea și așezarea grinzilor pe toate podurile, turnarea straturilor de balast stabilizat, precum și la structurile din beton, rigolele și zidurile de sprijin. De asemenea, lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă cu primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului II, în perioada 25-30 iunie 2019. Aceste lucrări se realizează cu un efectiv de peste 350 de persoane, cu 120 de camioane și peste 80 de mașini mecanizate.
"În AKTOR promovăm performanța și continuitatea și suntem mândri să vedem cum zi de zi ne apropiem de finalizarea acestui proiect cu importanță majoră nu numai pentru compania noastră, ci și pentru economia românească, la a cărei dezvoltare contribuim cu toate capabilitățile și capacitățile noastre ", a declarat dl. Alexandros Exarchou, CEO al AKTOR.
Când va fi deschis circulaţiei rutiere
Până la sfârșitul anului, lotul II al autostrăzii Sebeș-Turda de 24,25 km va fi deschis traficului, permițând legătura rutieră între Coridorul IV, autostrăzile "A1 Sibiu - Deva" și "A3 Câmpia Turzii - Gilau". În același timp, municipalitățile Alba-Iulia, Teiuș și Aiud vor fi conectate cu o serie de beneficii semnificative pentru comunitățile locale înconjurătoare, cum ar fi degrevarea de traficul de tranzit, reducerea poluării fonice și a aerului, precum și, cel mai important, îmbunătățirea siguranței rutiere.
În cei 18 ani de prezență în România, AKTOR a fost implicată în diferite proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, construcția de stații de tratare a apelor reziduale și complexe rezidențiale cu scopul de a contribui, prin executarea profesională a lucrărilor contractate și crearea unei infrastructuri moderne, la îmbunătățirea activității economice și sociale a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva