Premieră în România: autostradă inaugurată fără fast și panglică
În timp ce ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, primea știrea condamnării la cinci ani de închisoare, era dată în folosinţă cea mai nouă bucată de autostradă a României, scrie Ea face parte tehnic din centura de ocolire a municipiului Constanţa, care este construită la profil de autostradă. Deşi nu este folosit de turişti, acest segment este extrem de important pentru transportatorii de marfă, care au acum o legătură directă între Bucureşti şi Portul Constanţa. Până vineri, aceştia ajungeau pe autostradă până în sensul giratoriu din Agigea, de unde intrau pe un drum tehnologic, pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră, pentru destinaţia finală: portul Constanţa. Drumul era însă într-o stare jalnică, iar acum câteva zile şoferii de TIR-uri au protestat chiar împotriva acestui fapt. La fiecare ploaie mai puternică, aşa-zisa şosea se umplea de gropi, iar dacă erau acoperite şi de apă acestea deveneau capcane pentru şoferi.
Centura Constanţei are în total 21,77 km. Valoarea totală a proiectului este de 675 milioane lei, dintre care 221 de milioane sunt asigurate de Uniunea Europeană prin fonduri de coeziune, 94 de milioane de către Guvernul României, iar restul din alte surse. Lucrările au fost realizate de FCC Construction şi Astaldi.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News