Data actualizării:
Data publicării:

Autostrada Centură sud Bucureşti, lucrări. CNAIR, valoare contract

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp

Durata de realizare a contractului pentru Lotul 3 al Autostrăzii Centură Sud a Municipiului Bucureşti este de 42 luni, din care 12 pentru proiectare şi 30 luni pentru execuţia lucrărilor, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un comunicat.

CNAIR şi Asocierea Aktor SA Grecia - Euro Construct Trading 98 SRL România au semnat duminică la Palatul Victoria contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 3 al Autostrăzii Centură Sud a Municipiului Bucureşti. Contractul este în valoare de 853,42 milioane de lei, fără TVA (echivalentul a 180 milioane euro), şi a fost semnat în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Lotul 3 al autostrăzii de Centură Bucureşti Sud va avea o lungime de aproximativ 18 kilometri şi este format din două sectoare de 15,46 kilometri, respectiv 2,5 kilometri.

Autostrada de Centură Bucureşti Sud va asigura conexiunea dintre autostrada A1 (Bucureşti - Piteşti) şi A2 (Bucureşti - Constanţa), pe coridorul IV Pan European. Traseul primului sector al Lotului 3 al autostrăzii (Km. 85+300 la Km. 100+765), începe de la intersecţia cu DN 6, în zona localităţii Bragadiru, şi se termină la intersecţia cu A1 (Bucureşti-Piteşti), lângă localitatea Dragomireşti-Vale, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti.

Vezi și: Ce trebuie să faci dacă bagi benzină în loc de motorină sau invers

Viteza de circulare pe centură

Traseul în aliniament va fi proiectat la o viteză de 140 km/h, iar în zonele unde aceasta nu este posibilă se va asigura o viteză minimă de proiectare de 120 km/h. În cadrul contractului vor fi proiectate şi executate 13 poduri şi pasaje şi un nod rutier.

Nodul rutier, de tip treflă, a fost prevăzut la intersecţia cu Autostrada Bucureşti - Piteşti (A1). Nodul rutier va fi iluminat pe timp de noapte. Geometria bretelelor nodului rutier asigură o viteză de 40 km/h pentru cele interioare şi de 60 km/h pentru cele exterioare, iar circulaţia pe bretele se va desfăşura unidirecţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel