Data publicării:
Autostrada București-Ploiești, informația ZILEI. Chirieac: E de Breaking News
Ștefan Ioniță, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a dezvăluit în exclusivitate pentru DC News Live că se va finaliza în cursul acestui an capătul autostrăzii București-Ploiești.
Directorul CNAIR precizează că așteaptă PUZ-ul CL Voluntari și că ”va fi prezent lângă antreprenor” pentru a se asigura că vor fi finalizați cei 3 km de autostradă.
”Autostrada București-Ploiești nu se va mai opri în câmp. (...) Sper că va fi autorizat astăzi, în cadrul Consiliului Local Voluntari PUZ-ul (nr. planul urbanistic zonal) astfel încât să obțin și restul de autorizație, iar la finalul acestui an cu o mobilizare corespunzătoare antreprenorul să finalizeze această intrare în București.
O să fiu prezent lângă antreprenor. Este aproape, pot pleca direct de la birou când termin munca seara, și să urmăresc cum evoluează lucrurile”, a spus Ștefan Ioniță pentru DC News Live.
Anunțul că respectivii 3 km de autostradă neterminați de 10 ani vor fi gata până la finalul acestui an a fost catalogat de Bogdan Chirieac ca fiind ”o super veste, de Breaking News.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News