Autospecială de poliție, implicată într-un accident în Harghita. Un polițist a fost rănit
Un poliţist a fost rănit după ce un autoturism a lovit, din sens opus, autospeciala în care se afla.
Un poliţist a fost rănit, duminică după-amiaza, după ce autospeciala în care se afla a fost lovită din sens opus de un alt autoturism în apropierea comunei Mădăraş, în cauză fiind întocmit dosar penal, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.
Potrivit sursei citate, în jurul orei 16,10, un tânăr de 26 de ani, din oraşul Bălan, în timp ce conducea un autoturism pe DN E 578, dinspre municipiul Miercurea Ciuc spre localitatea sa de domiciliu, în apropierea comunei Mădăraş a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autospecială de Poliţie, care circula regulamentar din sens opus.
'În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea poliţistului, niciunul dintre cei doi conducători auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal', au transmis reprezentanţii IPJ Harghita, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News