Data publicării:

Autorul The Horse Whisperer, Nicholas Evans, a murit la 72 de ani

Autor: Doinița Manic | Categorie: Cultura
WhatsApp
Autorul The Horse Whisperer, Nicholas Evans, a murit la 72 de ani / Foto: Captură video Youtube Bib48_MovieClips
Autorul The Horse Whisperer, Nicholas Evans, a murit la 72 de ani / Foto: Captură video Youtube Bib48_MovieClips

Autorul The Horse Whisperer, Nicholas Evans, a murit la 72 de ani.

Nicholas Evans, autorul cărții "The Horse Whisperer", a murit la vârsta de 72 de ani, scrie The Guardian. Într-o declarație, United Agents a spus că scriitorul "mult iubit" a murit în urma unui atac de cord, marți. "A trăit o viață plină și fericită, în casa lui de pe malul râului Dart din Devon.", se mai arată în declarație.

Romanul lui Evans din 1995, The Horse Whisperer, a fost vândut  în 15 milioane de exemplare în întreaga lume, devenind bestsellerul numărul unu în 20 de țări.  A fost tradus în 40 de limbi și a fost transformat într-un film, produs și regizat de Robert Redford.

Cine a fost Nicholas Evans

Romancierul, care a fost și un producător de documentare, a scris încă patru romane de succes: The Loop, The Smoke Jumper, The Divide și The Brave. Născut în 1950 în Worcestershire, Evans a studiat dreptul la Universitatea Oxford și inițial a fost jurnalist, lucrând la Evening Chronicle din Newcastle. Apoi s-a mutat în televiziune, producând filme despre politica SUA și Orientul Mijlociu pentru programul săptămânal de actualitate Weekend World. În 1982, a început să producă documentare artistice.

Nicholas Evans, moment de cumpănă

Inspirația pentru primul său roman a venit în 1993, când a întâlnit un fierar din sud-vestul Angliei, care i-a vorbit despre șoptitorii de cai - oameni care se presupune că pot vindeca caii traumatizați vorbind cu ei. În 2008, Evans și soția sa, cântăreața și compozitoarea Charlotte Gordon Cumming, au fost grav bolnavi după ce au mâncat accidental ciuperci otrăvitoare în timpul unei călătorii în Highlands. Ambii au trebuit să facă transplant de rinichi, Evans de la fiica lui Lauren. De asemenea, a fost diagnosticat cu cancer de piele malign în timp ce scria The Horse Whisperer în 1994.

La acea vreme, editorii erau blocați într-un război de licitații pentru drepturile asupra cărții neterminate, care în cele din urmă i-a adus lui Evans 3,15 milioane de dolari și încă 3 milioane de dolari pentru drepturile de film.

"A doua zi după operație, mergeam prin edituri, încercând să arăt suav și normal, și aveam transpirația rece, mă durea atât de mult. Dar eu m-a gândit, dacă spun cuiva, vor crede că voi muri.", a spus Evans pentru The Guardian în 2011.  În același interviu, el a spus: "Cred că am fost uimitor de norocos".

Evans o lasă acum în urmă pe Charlotte și pe cei patru copii ai lor: Finlay, Lauren, Max și Harry.

Val de omagii în Australia și la Hollywood după moartea vedetei pop Olivia Newton-John

Australienii s-au declarat șocaţi şi întristaţi când au aflat vestea decesului legendei pop din anii '70 şi '80 Olivia Newton-John, vedeta celebrului musical Grease, la vârsta de 73 de ani, în reşedinţa sa din sudul Californiei, transmite Reuters. 

Începând cu prim-ministrul Australiei, omagiile dedicate artistei recompensate cu patru trofee Grammy şi care a crescut în Australia au curs în valuri. A fost lăudată pentru munca sa pasionată pentru promovarea cercetării şi îngrijirilor în domeniul cancerului după ce s-a luptat cu această boală timp de de 30 de ani. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel