Autorităţile sunt în alertă. Un deţinut a evadat în timp ce se afla la muncă
Un deţinut în vârstă de 25 de ani, încarcerat la Penitenciarul Focşani după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a evadat joi, la prânz, în timp ce se afla la muncă pe raza localităţii Dumbrăviţa, potrivit instituţiei.
"Joi, 25 aprilie 2019, în jurul orei 13,15, s-a constatat că deţinutul Constantin Ionuţ Răzvan, în vârstă de 25 ani, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, fără antecedente penale, a părăsit punctul de lucru exterior de pe raza localităţii Dumbrăviţa", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani, comisar şef de penitenciare Georgeta Gură.
Potrivit sursei citate, bărbatul executa o pedeapsă în regim semideschis şi desfăşura activităţi lucrative la Pepiniera Ocolului Silvic Focşani din localitatea Dumbrăviţa.
Măsuri dispuse pentru prinderea bărbatului
Pentru capturarea deţinutului, la nivelul judeţului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv blocarea căilor de acces pe posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea.
Deţinutul riscă acum de la şase luni la trei ani de închisoare, deoarece părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare.
Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne care să analizeze circumstanţele ce au condus la producerea evenimentului şi a făcut apel către cetăţenii care deţin informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de telefon 112.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News