Autoritatea Europeană pentru Muncă, condusă de un român
Un diplomat român este noul şef al Autorităţii Europene pentru Muncă.
Diplomatul Cosmin Boiangiu a câștigat, joi, alegerile pentru șefia Autorității Europene în domeniul Muncii, anunță, într-un mesaj pe Twitter, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Fostul ambasador din Republica Slovenia, în prezent adjunct al ambasadorului României la Uniunea Europeană, Cosmin Boiangiu a obținut postul de director executiv al Autorității Europene în domeniul Muncii. Ceilalți candidați cu care România s-a bătut pentru șefia Autărității au fost Spania, Finlanda și Polonia.
Autoritatea Europeană în domeniul Muncii are obiectivul principal de a se asigura că normele UE privind mobilitatea forței de muncă și coordonarea securității sociale sunt puse în aplicare într-un mod corect și eficient și facilitează accesul cetățenilor și al întreprinderilor la beneficiile pieței interne, scrie Digi24.ro.
Romania???????? just won today t/elections for t/top executive position of t/European Labour Authority @EU_ELA! Warm congratulations to t/RO diplomat @CosminBoiangiu for this well-deserved position! Great achievement for t/Romanian diplomacy and excellent news for t/EU???????? social agenda!
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) October 22, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News