Autoincendieri în Tibet. 150 de incendieri din 2009
Un bărbat care s-a autoincendiat în Tibet a decedat, acesta fiind primul caz de autoincendiere din regiunea semiautonomă înregistrat de la începutul anului, a anunţat joi o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, relatează dpa.
Campania Internaţională pentru Tibet (ICT) a declarat că Tsekho Tugchak s-a autoincendiat şi a decedat miercuri în districtul Ngaba din estul regiunii Tibet.
Autoincendierile din Tibet reprezintă o formă de protest contra puterii centrale de la Beijing. Începând din 2009, cel puţin 150 de tibetani şi-au dat foc, conform datelor administraţiei centrale din Tibet.
Vor să fie ascultați
Este timpul ca guvernul chinez să asculte apelurile tibetanilor care cer libertate şi întoarcerea sanctităţii sale Dalai Lama în Tibet. China trebuie să dea curs cererilor legitime ale populaţiei din Tibet, a spus Lobsang Sangay, reprezentant al ICT, ca reacţie la decesul lui Tsekho Tugchak.
Acest incident survine pe fondul unei 'consolidări militare intensificate' în Tibet, inclusiv prin 'manevre militare de intimidare şi prezenţa masivă a trupelor la festivaluri religioase paşnice', potrivit ICT, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News