Data publicării:
Pod prăbuşit: autobasculantă prinsă sub dărâmături cu tot cu şofer
O autobasculantă a fost prinsă sub un pod care s-a prăbuşit, iar un bărbat a rămas blocat în cabină.
UPDATE
Bărbatul blocat în cabina unei autobasculante, sub un pod prăbuşit, a fost eliberat de pompieri şi transportat la spital pentru investigaţii medicale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pacientul a fost preluat de o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Ştirea iniţială:
O autobasculantă a fost prinsă sub resturile unui pod care s-a prăbuşit, miercuri, în comuna argeşeană Merişani, pompierii intervenind pentru scoaterea unui bărbat care a rămas blocat în cabină.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, din primele informaţii a reieşit că autobasculanta, în cabina căreia se aflau două persoane, a căzut de pe un pod care s-a rupt. În momentul accidentului, în cabina autobasculantei se aflau două persoane, una dintre ele reuşind să iasă singură.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, precum şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
(stire în curs de actualizare)
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News