Data publicării:
Autism. Daniela Gheorghe: Sunt supuși zilnic agresiunilor - video
Daniela Gheorghe, directorul general al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), a vorbit, în cadrul emisiunii "Jungla Urbană" de la DCNews, despre copiii cu autism.
"Copiii cu autism nu sunt integrați în societate și nu sunt înțeleși. Prin urmare, cred că sunt supuși – și părinții și copiii – zilnic agresiunilor", a spus Daniela Gheorghe. "Partea legislativă nu e corectă. Practic, nu există servicii integrate pentru copilul cu autism. Vorbim despre partea medicală, de recuperare, și partea de integrare în societate, de învățământ. Dacă cele două ar fi bine cuplate, atunci, poate, copiii cu autism chiar ar putea să aibă acces la drepturile lor", a afirmat directorul general.
"Părintele trebuie să rămână părinte"
"De cele mai multe ori, părinții au nevoie de mare ajutor. În primul rând, să-și înțeleagă copilul, apoi să înțeleagă că este un copil diferit. Părintele ia rolul terapeutului. De multe ori, nu e informat și educat. Părintele trebuie să rămână părinte, să ocrotească copilul, să-l ajute, iar terapeuții să-și facă treaba lor de terapeuți. Din păcate, serviciile de suport pentru părinți sunt foarte puține. Eu cred că doar organizațiile neguvernamentale au în ziua de astăzi servicii de suport și, eventual, asociațiile părinților au astfel de grupuri de suport pentru părinți", a mai spus Daniela Gheorghe, adăugând că, "din păcate, nu punem accentul în România pe partea asta".
Răspunsul complet, mai jos:
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News