Restricţiile asupra vieţii private urmau să înceteze la 24 ianuarie, însă oficialii din domeniul sănătăţii au avertizat că rata infecţiilor rămâne în continuare prea ridicată pentru a începe reducerea restricţiilor astfel că se va prelungi lockdownul până pe 8 februarie, transmite Agerpres.
Austria, o ţară cu o populaţie de 8,9 milioane, se află în cel de-al treilea regim de lockdown, în care au rămas deschise doar magazinele considerate esenţiale. Austria a raportat aproape 390.000 de cazuri de coronavirus şi aproximativ 7.000 de decese au fost puse pe seama Covid-19 de la începutul pandemiei.
În acest context, cel puţin 10.000 de oameni au manifestat sâmbătă la Viena împotriva măsurilor sanitare adoptate pentru a combate coronavirusul, cerând între altele demisia guvernului şi denunţând "presa mincinoasă".
"Cifrele care ne sunt prezentate despre morţi sunt baliverne. Nu vreau să ajungem ca în China, unde nu sunt drepturi", a explicat o femeie care s-a prezentat Gabi, purtând o banderolă cu mesajul "Voi sunteţi boala, noi suntem remediul".
Participanţii la manifestaţie, care în majoritate nu purtau mască, au arborat drapele ale Austriei şi nu au respectat distanţa socială. Organizatorii au susţinut că s-au strâns 50.000 de manifestanţi.
La miting a luat parte şi fostul vicecancelar Heinz Christian Strache (extrema dreaptă), care nici el nu purta mască anti-coronavirus.
În paralel a avut loc şi o contramanifestaţie cu participarea militanţilor de extremă stânga, care au denunţat "nebunia anti-măşti". Circa 500 de persoane au luat parte la această contramanifestaţie, potrivit poliţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video